Teatro alla Scala
December 5, 2008 - Posted in Milano
Cred ca e o chestie destul de deosebita sa poti spune ca ai fost la prima reprezentatie din a 420-a stagiune a Operei La Scala din Milano.
Inauntru, La Scala e, intr-adevar mai frumoasa decat pe dinafara, dar nu atat de mult pe cat te-ai astepta datorita renumelui. Insa, pana la urma, nu e renumita pentru architectura ci pentru vechime si pentru performantele artistilor. Iar spectacolul a fost cu adevarat impresionant, in special modul cum jocul artistilor se sincroniza perfect cu muzica orchestrei.
“Don Carlo” are o poveste interesanta, despre Carlo, Printul de Asturia care isi pierde sotia promisa, Elisabeta de Valois, in favoarea casatoriei ei cu tatal lui, ca o conditie pentru incetarea Razboiului Italian intre casele Habsburg si Valois. Insa mai mult decat povestea dragostei neimplinite, e si o poveste despre prietenie intre el si Rodrigo, Marchizul de Posa, care pe mine m-a impresionat si mai mult.
Pe langa locurile care nu au fost grozave, ceea ce a fost putin neplacut a fost faptul ca textul nu era expus deasupra scenei ca la ONB, ci pe un mic display in fata scaunului, ceea ce insemna ca nu poti urmari si scena si textul in acelasi timp; insa macar puteam
sa trec de la varianta in italiana la cea in engleza cand nu intelegeam ceva.
Si din nou despre italieni, care traiau opera aproape la fel de intens ca pe un concert rock. Nu numai ca aplaudau extrem de mult, dar si fluierau si tipau si exclamau diverse urale, ceea ce la noi la opera nu prea vezi. In ceea ce priveste vestimentatia, fiind numai pentru tineri, am vazut si oameni in blugi insa si rochii de gala si pantofi cu tocuri imenese.
In concluzie cele 4 ore de stat la coada au meritat pe deplin. Insa data viitoare as prefera sa astept 4 ore inainte de deschiderea casei de bilete ca sa fiu sigura ca prind si locuri bune 