La bella vita di Erasmus

Ultimi giorni in Italia

December 16, 2008 - Posted in Italia

Sa fim seriosi, cui ii dau lacrimile de la o melodie more or less rap?

Mi-a spus un fost coleg de liceu ca un ma vedea in Italia. Insa trebuie sa zic, ca Italia mea un este Italia cea vazuta cu ochii unui roman. Pentru mine, Italia inseamna un milion de lucruri pe care le-am trait aici si care au devenit parte din mine. Poate suna ciudat sa spun asta numai dupa 4 luni insa asta e ceea ce simt. Inseamna tot ceea ce cu un ochi de turist nu poti vedea, tot ceea ce nu se poate arata la televizor. Inseamna sa traiesti aici, sa te plangi despre ceea ce se intampla dar in acelasi timp sa fii mandru ca esti aici si nu in alta parte.

Italia inseamna ca inainte de cursuri sa cobori la caffeteria si sa comanzi „un latte machiato e una brioche” pe care sa le savurezi la bar. Inseamna toti oamenii din tramvai pe care nu ii cunosc dar de care ma simt atasata. Le-am ascultat convorbirile, le-am vazut zi de zi gesturile si am facut conversatie cu ei in timp ce asteptam in statie. Inseamna Esselunga si sa stai jumatate de ora sa alegi intre un milion de tipuri de paste. Inseamna branduri si toti oamenii preocupati de cum arata, insa la modul “classy”. Inseamna limba italiana, cea mai frumoasa limba din lume, pentru nimic altceva decat accentul ei inconfundabil si interjectiile pe care italienii le folosesc mereu. Inseamna sa mergi la cantina si sa poti alege intre 5 feluri de pizza si 3 feluri de paste, toate cel putin la fel de bune ca cele din restaurante.Inseamna sa alergi pe scarile din Centrale sa prinzi regionalul. Inseamna aperitivo si gelato in Navigli. Inseamna sa intrebi o persoana necunoscuta unde e strada x si sa vina cu tine pana in urmatoarea intersectie sa iti arate, chiar daca nu mergea in directia respectiva. Inseamna magazine enorme si metroul plin de pungi de la zara si h&m sambata dupa amiaza. Si as putea continua…

Imi dau seama de cate lucruri am aflat despre aceasta tara pe care acum un an credeam ca o cunosc dupa doua saptamani de vizitat in fuga nu stiu cate orase. In acelasi timp, sunt constienta de cate lucruri au ramas neexplorate si neexperimentate.

Ultima saptamana. As vrea sa nu am examene si sa pot folosi zilele astea doar sa bat strazile Milanoului, sa astept tramvaiul si sa privesc oamenii. O sa imi fie foarte dor de toate lucrurile astea la care trebuie sa renunt si o sa imi fie greu sa privesc pe geamul avionului si sa fie nevoie sa spun “Ciao, bella…”